MASTER BCBA. Merita…

The Behavior Analyst Certification Board (BACB) credentials behavior analysts at two levels: Board Certified Behavior Analyst (BCBA) and the lower level Board
Certified Assistant Behavior Analyst (BCaBA).

To become a BCBA one has to meet the following eligibility criteria before taking (and passing) the BCBA examination:

1. Possession of the minimum of a master’s degree (from an accredited university) in behavior analysis, psychology or education
2. 270 postgraduate level instruction in behavior analysis
3. 1500 hours of supervised independent fieldwork

To become a BCaBA one has to meet the following eligibility criteria before taking (and passing) the BCaBA examination:

1. Possession of the minimum of a bachelor’s degree (from an accredited university)
2. 180 graduate level instruction in behavior analysis
3. 1000 hours of supervised independent fieldwork

AFLA MAI MULTE AICI.

 

Putin cate putin. Descarca formularul de 2%

Featured

Potrivit Codului Fiscal in vigoare, contribuabilii persoane fizice pot sa directioneze, in fiecare an, 2% din impozitul pe venitul lor, catre o asociatie nonprofit.

De ce sa directionez 2%?
Pentru ca este modul cel mai simplu in care puteti sustine o organizatie sau o cauza in care credeti. Puteti face un gest nobil, de responsabilitate sociala, fara a cheltui nimic.

Cat ma costa sa directionez 2%?
Nu va costa nimic. 2%  nu implică niciun fel de cost pentru dumneavoastră: banii pe care alegeţi să îi orientaţi către un ONG ar reveni oricum statului. Altfel spus, sunt bani pe care ii platiti oricum, insa acum aveti posibilitatea de a decide catre cine se duc.

De ce date si documente am nevoie pentru completarea declaratiei 230?
Puteti descarca declaratia 230 aici.

In el este nevoie sa completati doar campul I (DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI) si sa semnati in casuta “Semnatura contrubuabilului”. Datele de identificare ale Asociatiei noastre (Asociatia pentru Ajutorarea Copiilor cu Autism din Romania “Horia Motoi” sunt deja trecute in campul III.2.
Nu este nevoie sa cunoasteti suma exacta pe care o puteti directiona prin intermediul acestei declaratii, deoarece ea va fi calculata de Administratia Financiara.

Declaratiile 230  pot fi insotite de copii ale fiselor fiscale ale angajatului dar acest lucru NU este obligatoriu.

Unde se depun declaratiile 230?
In mod normal, formularele se depun personal sau se trimit cu mentiunea recomandat prin posta, la Administratia Financiara de care apartineti cu domiciliul.

Daca va este mai simplu, puteti sa le trimiteti la sediul nostru din str. Zamblelor nr 62-64, mansarda, sector 2, Bucuresti si ne vom ocupa noi de depunerea lor.

Va multumim petru sprijinul acordat.

Pentru orice detalii suplimentare nu ezitati sa ne contactati la telefon sau trimiteti-ne un e-mail la office@centrul-horiamotoi.ro

0724.000.703 - Dna. Valerica Grigore

Daca doriti sa faceti doar o donatie anonima o puteti face pentru:

Asociatia pentru Ajutorarea Copiilor cu Autism din Romania “Horia Motoi” (AACAR)
Banca Transilvania, Sucursala Obor, Agentia Lacul Tei
Cont Lei IBAN:
RO52BTRL04401205E68481XX
Cont Euro IBAN:
RO27BTRL04404205E68481XX
CIF: 17159125

Mădălina Şerbănescu

De când eram eu însămi un copil mi-am dorit să fiu mamă. Să am mulţi copii, să ne jucăm şi să îi iubesc. Probabil că m-a influenţat timpul petrecut în copilărie, la ţară, în al doilea an de viaţă şi apoi în fiecare vacanţă. Acolo aveam uliţa plină de copii, aveam plăcerea jocurilor din poieniţă, din livada vecinilor, din jurul focului, oricând, oriunde, şi uneori chiar şi fără voia bunicilor, că doar ştiam să ies pe geam, să sar gardul şi eram “băiatul lui tata”. Ani buni după întoarcerea mea la Bucureşti am încercat să îmi păcălesc părinţii pentru a ne muta la bunici; aşteptam vacanţele cu calendarul în faţă şi îmi plăcea enorm să tai zilele din trei calendare odată. Pe lângă casă nu aveam copii şi până să ajung la gradiniţă am căutat cu disperare dragi companioni de joacă. Îmi amintesc cu drag că într-o perioadă m-am jucat cu câteva fetiţe de ocupaţie ştergători de parbrize. Dar ele aveau obligaţii şi apăsări greu de înţeles pentru mine la vârsta aceea. Am încercat să ajut, vroiam să le dau mai mult timp de joacă. Am spălat şi eu câteva parbrize, cu frica în sân însă, ştiam că dragii mei părinţi nu m-ar fi lăudat că am învăţat să câştig un ban cinstit şi că sunt darnică şi nu păstrez nimic pentru mine; dar ce ştiau ei, joaca-i joacă în ochii înfăptuitorului chiar dacă ochiul adultului o percepe diferit. Acum au crescut şi ele, şi probabil că stau în cartier; când ne intersectăm ne recunoaştem şi ne salutăm cu blândeţe şi plăcere, chiar dacă nu cred că am mai schimbat vreo vorbă de atunci.

Nu îmi place ideea de “milă” şi îmi este peste poate să înţeleg “bunătatea”. Mi se pare doar o modalitate de a ne flata, de a ne oferi nouă înşine un contur frumos, un contur pentru acel lucru pe care unii l-ar numi suflet. Realitatea este că suntem egoişti; atunci când facem ceva pentru celălat putem înţelege gestul mai degrabă ca pe necesitatea de a ne oferi nouă o stare de bine şi de a contura imaginea pe care o regăsim în oglindă cât mai frumos cu putinţă. Însă trebuie reţinut că egoismul nu este nici bun, nici rău, iar răul nu este nici bun, nici rău; totul este subiectivitate, totul se transformă în condeiul minţii fiecăruia. Ochii ne descriu o imagine, mintea o alta. În esenţă însă, suntem doar oameni. Şi putem găsi multe cuvinte – cărora tot noi le-am dat sens – pentru a descrie acest concept, însă în final cu toţii vom avea aceeaşi formă, cu toţii vom fi acelaşi OM.

Totul este posibil. Ideea este să crezi că poţi şi să ştii că se va întâmpla. Se va întâmpla să fie bine într-un final, se va întampla să rezişti, să reuşeşti, se va întampla să reuşeşti a doua oară dacă nu ţi-a ieşit din prima; vei supravieţui de fiecare dată şi vei descoperi că ţi-a mai crescut o rădăcină bine înfiptă exact acolo unde trebuia, că te sprijini mai bine pe tine însuţi. Eşti construit cărămidă cu cărămidă din putere şi oportunitate. TU poţi, nu te îndoi! Eşti în siguranţă în braţele tale, şi în braţele tale sunt în siguranţă ceilalţi. O înlănţuire fără sfârşit de TU şi OM.

Sorina Iana

Viaţa este un permanent schimb de experienţă (cel puţin aşa o văd eu), un schimb continuu între mine şi tot ce mă înconjoară şi mai ales între mine şi ceilalţi. Fiecare experienţă trăită alături de cineva, fie ea şi de o zi, îţi aduce ceva, rău sau bun, asta nu este neaparat relevant, pentru că toate aceste experienţe nu fac decât sa ne îmbogăţească pe noi ca oameni. Consider că din fiecare experienţă traită alături de cineva ai ceva de învăţat.

Îmi plac foarte mult diferenţele, şi când spun diferenţe mă refer mai ales la diferenţele dintre oameni, la faptul că fiecare dintre noi este unic, are propriul mod de a fi, de a gândi şi de a reacţiona. Îmi place să văd oamenii din jurul meu ca pe nişte “oglinzi” în care eu mă reflect în diferite moduri, fiecare mă percepe într-un anumit fel, iar asta simt că mă îmbogăţeşte.

Alexandra Ioniţă

Îmi place mult să cânt. Nu, nu sunt solist vocal, nici pe departe. De fapt,atunci când profesionişti ai domeniului mă ascultă fredonând îşi acoperă urechile instinctiv sau imediat mă corectează şi îmi dau mură în gură linia melodică. Asta mi se întâmpla şi în copilărie şi pentru că îmi doream să cânt fără întrerupere, inventam cântecele; ba mai mult, compuse în străină (asa cum le explicam eu partenerilor de joacă). Erau extrem de apreciate şi reuşeam să câştig cu ele toate concursurile Tip Top Minitop din cartier.Şi acum cei mai mari fani ai mei tot copiii sunt, ei chiar îmi cer să le cânt! Sper ca într-o zi Dumnezeu să se sature de stăruinţa mea zilnică, să-mi dea harul mult visat şi să zică: “Ok! M-ai convins! Ai un concert aranjat de mine chiar în seara asta!”:)

Fiecare om se comportă diferit în funcţie de grupul social din care face parte. Întotdeauna am căutat oameni în mijlocul cărora să pot lăsa liber clovnul.Cum care clovn!? Clovnul meu interior. Eu simt o nevoie acută să fac oamenii veseli, să-i vad zâmbind şi scopul meu final e să-i aud râzând cu poftă. Păcat că nu-i pot distra pe toţi cei cu care mă întâlnesc, ci numai pe cei care vor asta… Am învăţat cu timpul ca un om trebuie să şi vrea. Unii aleg să fie serioşi, chiar posomorâţi, din cauza unor principii mai  vechi (probabil), conform cărora adulţii nu mai pot fi copii. Ba pot fi! Pot fi! Du-te printre cei mici şi lasă-te liber! Copiii nu simt penibilul! Asta îmi place cel mai mult la ei. E minunat să-ţi mai poţi permite să te joci cu păpuşile, să faci turn din cuburi pe care imediat, fără regret, să-l dărâmi ,să construieşti garaj şi să te dai în leagăn tare!tare!tare!, iar copiii să râdă şi tu să râzi la fel, având un premiu dublu: bucuria de a-i vedea fericiţi şi fericirea de a fi iar copil!

Ludicul există în fiecare dintre noi, trebuie să găsim cât mai multe locuri în care el să se manifeste, să fim veseli, să ne încărcăm cu energie de cea mai bună calitate! Am spus mereu despre mine că sunt cu capul în nori, dar cu picioarele bine înfipte în pământ! Sunt matură şi responsabilă atunci când trebuie, dar de cele mai multe ori caut să fiu copil!

Întâlnire cu echipa Centrului

Invităm famiile care au în rândul lor copii cu autism şi care sunt interesate de o întâlnire cu echipa Centrului “Horia Moţoi”, la sediul Asociaţiei noastre, din Strada Zambilelor 62-64. Suntem deschişi în a împărtăşi din experienţa noastră şi a da eventuale sfaturi sau îndrumări celor care le cer. Ne puteţi scrie pe adresa office@centrul-horiamotoi.ro pentru a stabili împreună data întâlnirii.

În egală măsură, putem discuta atunci condiţiile şi posibilităţiile unei colabărări viitoare. Cei interesaţi de serviciile şi activităţile noastre, pot citi mai multe aici.