Centrul Horia Motoi | Asociatia pentru ajutorarea copiilor cu autism din Romania


    Vali Grigore

 

Ma simt aproape de o carte scrisa de Zoe Cămărăşescu, "Amintiri". M-am gandit de ce. Este despre o epoca in care nu am trait (perioada regalitatii in Romania), dar care imi place mai ales prin reprezentantii ei, a caror atitudine morala ma incanta. Asta poate si pentru ca am avut sansa sa il cunosc pe unul din fiii autoarei si pe sotia lui. Amandoi sunt oameni cu o cultura frumoasa, solida, care se vede inclusiv in felul in care se comporta cu cei de langa ei si in atitudinea fata de viata. in carte, Zoe Cămărăşescu face referire la tot ce a trait, la modul constatativ. Desi sunt si lucruri care au deranjat-o si care i-au intunecat uneori viata foarte tare, remarcele ei sunt intotdeauna naturale si aproape ca gaseste scuze persoanelor care i-au facut rau. Vorbeste cu impacare, cu acceptare, cu dragoste pentru celalalt. Aproape ca gasesti la ea indemnurile sfintilor de a iubi pe toata lumea, care pot sa para bizare si hazardate in vremurile actuale.

Fiul doamnei Cămărăşescu si sotia lui mi-au fost de multe ori aproape. Sunt niste repere pentru mine, ca oameni. I-am cunoscut si in mediul lor, intr-un spatiu nu foarte generos daca vorbim in metri patrati, dar greu de istorie traita: doi oameni drepti, dar fara piepturi bombate. Nici nu stiu cum sa explic diferenta. Sunt oameni care te lasa sa le descoperi valoarea treptat, care te ajuta, care te informeaza, care se bucura ca sunt langa tine, care iti ofera neconditionat din invatatura lor, fara sa se faleasca cu ea.

Nu stiam ca mama autoarei cartii a fost una dintre doamnele de onoare ale Reginei Elisabeta. Am aflat asta intamplator, admirand un tablou despre care nu stiam nimic atunci. Era chiar portretul lui Zoe Bengescu, doamna de onoare, facut de unul din pictorii de la curte, din vremea respectiva. Atunci mi-am dat seama cata cultura si ce probitate morala trebuie sa fi avut in spate aceasta familie, deoarece conditiile pe care trebuiau sa le indeplineasca persoanele din anturajul reginei erau foarte greu de acoperit. Dar ei, desi ii cunosteam deja de 18 ani, nu au adus niciodata in discutie asta si nu au pus-o pe tapet cum ar fi facut multa lume.

Cartea e plina de candoare si intelegi din ea ca lucrurile in acea familie se invatau prin exemplu propriu. Lipseste incisivitatea pe care o vezi de obicei la altii. Cred ca ceea ce-mi place cel mai mult la acesti oameni sunt discretia si modestia lor autentica. imi place valoarea aceasta neetalata la microfon, mai soptita, mai la lumanare.

Stiu ca toti oamenii au daruri frumoase in ei, dar nu stiu daca noi, prin interactiunea noastra, nu-i indemnam sa le ascunda sau sa le transforme in functie de asteptarile pe care le transmitem. Daca ne-am cunoaste foarte bine si daca am fi impacati cu noi insine, am reusi sa fim mai toleranti si mai deschisi. Poti sa fii deschis daca te-ai acceptat pe tine asa cum esti. Atunci esti tolerant si fata de celalalt, pentru ca il iei ca atare, fara sa il judeci. Si el, cand se simte acceptat, se deschide. Dar nu e simplu sa nu te duci cu eticheta in mana.