despre home

Terapie Applied Behaviour Analysis (ABA) - Program Intensiv

Rigoare Terapeutică și sprijin. 

Cine participă?

Coordonatorul, supervizorul, terapeutul, iar familia în cadrul evaluării inițiale și zilnic prin implementarea terapiei acasă.

De ce ABA și cum funcționează?

Terapia „Applied Behaviour Analysis”, sau în traducere: „Analiza Comportamentală Aplicată”, este considerată una dintre cele mai eficiente metode de intervenție în tulburarea de spectru autism.

Terapia ABA funcționează pe baza încurajării comportamentelor benefice dezvoltării copilului, astfel oferindu-i puterea să facă față interacțiunilor sociale și situațiilor de zi cu zi.

Comportamentele nebenefice sunt transformate în noi comportamente care îl ajuta pe copil. Schimbarea comportamentului se face prin joacă, repetiție, recompensare (întărirea prin încurajare și motivație a unui comportament), și integrarea abilităților învățate în cât mai multe contexte (generalizare). Învățarea copilului se face prin aplicarea diferitelor programe din cadrul terapiei ABA.

În ce mediu se face terapia?

Intervenția ABA presupune lucrul în cameră, unu la unu copil/terapeut. Pentru a generaliza cunoștințele, organizăm des activități colective și ieșiri în oraș. Copiii au astfel ocazia să își extindă abilitățile în medii cât mai diverse cu situații sociale imprevizibile.
Copiii care au o evoluție bună sunt integrați în grădinițe normale unde merg câteva ore pe zi, însoțiți de un tutore.

Cine, ce face?

Coordonatorul se ocupă de implementarea programelor necesare fiecărui comportament al copilului, conform modelelor de aplicare a terapiei ABA.
Supervizorul monitorizează periodic activitatea terapeuților.

Terapeuții sunt cei care vor aplica programele și intervențiile stabilite.

Cât durează?

Copiii fac între 2-8 ore pe zi, câte 5 zile pe săptămână. Numărul de ore de terapie potrivite copilului este stabilit de coordonator împreună cu părinții, în funcție de nevoile copilului.

Cum este evaluat?

Se începe cu o evaluare a abilităţilor, ce se repetă periodic, la 3, 5, sau 6 luni, în funcție de vârsta copilului. Prin evaluare se urmărește progresul copilului și sunt stabilite noi obiective. Aceste obiective devin ţelurile noastre în perioada următoare.

Intâlnire inițială gratuită – 1 h

Cine participă?

La întâlnire vor lua parte părinții, copilul și reprezentanții Centrului Horia Moțoi.

Ce se întâmplă ?

La întâlnire, coordonatorul, prin observație directă și joc va urmări abilitățile copilului în raport cu vârsta, dar și eventualele întârzieri sau abilități care nu sunt demonstrate.

În același timp părinții vor fi întrebați despre rutina zilnică a copilului, despre abilitățile pe care copilul le demonstrează acasă, despre preferințele pe care le are.

Vom răspunde tuturor întrebărilor sau nelămuririlor pe care părinții le vor avea.

Scopul acestei întâlniri este de a răspunde întrebărilor părinților, dar și de a observa direct modul de joacă și de interacțiune al copilului cu alte persoane.

Concluziile în urma întâlnirii:

La finalul întâlnirii părinților li se va comunica dacă este sau nu nevoie de intrarea într-un program de intervenție. Totodată li se va prezenta și planul de desfășurare al programului de intervenție timpurie.

Terapie Early Start Denver Model (ESDM)

Terapie excelentă pentru cei mici. 

Introducere

Early Start Denver Model (ESDM) este o metoda de intervenție pentru copiii cu autism și întârzieri în dezvoltare cu vârstă mai mică de 4 ani.

ESDM are la bază principii și proceduri
combinate din mai multe intervenții: Applied Behavioral Analysis (ABA), Pivotal Response Treatment (PRT)
și Denver Model.

Intervenția se desfășoară în cadrul activităților din rutina zilnică a copiilor și a activităților de joacă construite în asemenea maniera încât să înglobeze obiective din cât mai multe arii de dezvoltare ce apar cu o frecvența foarte mare. Din acest motiv ESDM este considerată o intervenție multi-modală.

Aceasta intervenție are la bază studiul dezvoltării timpurii a copilului tipic.

Cercetările au demonstrat ca învățarea într-o maniera cât mai naturală și în context de joaca crește generalizarea și accelerează procesul de învățare ca urmare a relației directe între răspunsul copilului și recompensa naturală.

Biologia autismului implică deficiențe fundamentale în ceea ce privește motivația socială, ca urmare a senzitivității scăzute la recompensa socială a copiilor cu autism. Aceste lipsuri reprezintă o piedică pentru copii cu autism de a dezvolta preferințe normale pentru informațiile sociale din mediu cum ar fi : voci, fete, gesturi și vorbire.

Strategiile utilizate în ESDM sunt esențiale pentru a crește interesul pentru recompensa socială și totodată pentru a mări motivația copilului pentru interacțiunea socială.

Aceasta intervenție are la bază studiul dezvoltării timpurii a copilului tipic.

Etapa 1: Intâlnire inițială gratuită – 1 h

Cine participă?

La întâlnire vor lua parte părinții, copilul și reprezentanții Centrului Horia Moțoi.

Ce se întâmplă?

La întâlnire, coordonatorul, prin observație directă și joc va urmări abilitățile copilului în raport cu vârsta, dar și eventualele întârzieri sau abilități care nu sunt demonstrate.

În același timp părinții vor fi întrebați despre rutina zilnică a copilului, despre abilitățile pe care copilul le demonstrează acasă, despre preferințele pe care le are.

Vom răspunde tuturor întrebărilor sau nelămuririlor pe care părinții le vor avea.

Scopul acestei întâlniri este de a răspunde întrebărilor părinților, dar și de a observa direct modul de joacă și de interacțiune al copilului cu alte persoane.

Concluziile în urma întâlnirii

La finalul întâlnirii părinților li se va comunica dacă este sau nu nevoie de intrarea într-un program de intervenție. Totodată li se va prezenta și planul de desfășurare al programului de intervenție timpurie.

Etapa 2 : Săptămâna intensivă – 2ore/zi

Zilnic în această săptămâna coordonatorul împreună cu un terapeut vor avea ședințe de câte doua ore intensiv. La aceste ședințe este obligatoriu să asiste și unul din părinții copilului.

Se începe cu Evaluarea abilităților copilului cu ajutorul instrumentului de evaluare Early Start Denver Model Curriculum Checklist. Acest instrument este utilizat pentru a stabili obiectivele de învățare din cadrul intervenției. Evaluarea se va desfașura într-o maniera de joacă astfel încât să faciliteze cât mai mult interacțiunea copilului cu adultul.

Evaluarea o face coordonatorul, prin probe, la care adaugă informații obținute de la părinți sau alte persoane specializate care au contact cu copilul, pentru a forma o imagine cât mai exactă asupra abilităților prezente ale copilului în ariile de dezvoltare pe care ESDM le vizează: comunicare, comportament social și adaptative, abilități cognitive, joaca, motricitate fina și grosiera.

Curricula este împărțită pe 4 nivele: fiecare corespunzând unei anumite vârste de dezvoltare:12-18 luni; 18-24 luni; 24-36 luni; 36-48 luni.

După finalizarea evaluării, coordonatorul completează tabelul și graficele.

În funcție de informațiile obținute în urma evaluării coordonatorul stabilește obiectivele pentru Planul de Intervenție Personalizat

La finalul săptămânii va avea loc ședința cu părinții în care

  • se discuta graficele și tabelul evaluării

  • se prezintă și se discută Planul de Intervenție

  • se discută alte nevoi ale părinților 

Etapa 3: Procesul de terapie- 2 h/zi 

Procesul de terapie se desfășoară astfel

  • 2h zilnic cu terapeutul

  • Coordonatorul intră în cameră săptămânal, cu terapeutul, pentru a urmări: evoluția programelor din Planul de Intervenție, modul de implementare, schimbări necesare acolo unde este cazul

  • Terapeuții sunt supervizați și evaluați săptămânal cu privire la modul de implementare al tehnicilor și principiilor ESDM

  • Părintele asistă 1h pe săptămâna la ședința terapeutului și urmărește modul în care sunt implementate obiectivele din Planul de Intervenție

  • Re-evaluarea se face la fiecare 3 luni. La finalul acesteia se realizează un nou Plan de Intervenție ( re-evaluarea se poate face și mai devreme atunci când copilul învață peste jumătate din obiectivele din Planul de Intervenție).

esdmu

Program de training și coordonare pentru părinți în terapia ESDM

Introducere

Copiii petrec în sânul familiei peste 80% din timp. Acasă copilul are cele mai multe oportunități de a învăța.

ESDM este o intervenție bazată pe rutina și unde este rutina cel mai bine definită dacă nu acasă, în sânul familiei. Fie că vorbim despre rutina de masă, rutina spălatului pe dinți, rutina de îmbrăcat, copilul are foarte multe oportunități de a învăța să se raporteze la mediul din jurul lui.

Detalii

Majoritatea părinților spun ‘Eu nu știu ce să fac, nu știu cum să îl învăț, cu mine nu vrea să facă!’- este vital pentru părinți să învețe să aplice strategiile de învățare acasă, părinții sunt părinți pe viață și au nevoie să se simtă în confort și eficienți în ceea ce fac, să nu fie dependenți de terapeut pe viață.

Experiența (mai ales situațiile în care părinții au lucrat direct cu copiii) ne-a demonstrat că rezultatele sunt mai rapide atunci când părinții învață să folosească și să aplice acasă strategiile intervenției, asemeni terapeuților, oferind astfel copilului multe experiențe de învățare. . 

Părinții își cunosc cel mai bine copilul, sunt foarte motivați să îl ajute și petrec mai mult timp cu copilul decât oricine altcineva. Intervențiile livrate de părinți pot crește abilitățile de comunicare și de joc și pot crește rata succesului ca urmare a timpului calitativ și distractiv pe care îl petrec împreună.

Prin programul de coordonare acasă părintele va învăța să profite de cât mai multe oportunități care apar în rutina copilului pentru a dezvolta abilități noi și pentru a ajuta copilul să își ia informații necesare din mediu într-o maniera cât mai naturală.

Tot acasă, în relații cu părinții apar tot felul de comportamente neadecvate, pe care părinții, de cele mai multe ori, nu știu cum să le gestioneze. Rutina zilnică vine și cu foarte multe provocări în viața de zi cu zi (copilul nu vrea să se îmbrace, plânge când este spălat pe cap, are doar câteva alimente pe care le consumă, nu reușește copilul să scape de pampers etc.).

Aceste comportamente demoralizează părinții, îi frustrează și de cele mai multe ori simt că nu fac suficient pentru copilul lor. Părintele va fi îndrumat și învățat cum să folosească strategiile intervenției pentru a putea gestiona aceste provocări.

Scopul programului de coordonare acasă este ca părintele să învețe să folosească tehnicile intervenției ESDM în timpul activităților de joaca și al activităților din rutina zilnică.

Această intervenție nu necesită timp suplimentar, ci părintele va învăța să folosească timpul existent într-o manieră cât mai productivă, oferindu-i astfel copilului cât mai multe oportunități de învățare.

Aceste strategii pot fi folosite în toate activitățile de zi cu zi, ajutând astfel copilul să fie implicat în relație, să comunice și să învețe. Aceste strategii pot fi folosite în timpului activităților de joacă, al băii, în timpul meselor și în orice moment în care părintele este în interacțiune cu copilul. Asemeni copilului tipic și copilul cu autism învață în fiecare moment al zilei, nu doar în timpul intervenției terapeutice.

Strategiile ESDM ajută copilul să fie implicat activ în comunicare și în învățare construindu-și astfel abilitățile sociale de baza să se joace variat cu jucăriile împreună cu alte persoane.Părinții învață să devină parteneri de joacă ai copilului fiind îndrumați cum să construiască activități de joacă înalt motivante. Strategiile în interesul social ținând cont în permanența de interesul copilului și ajutându-l să experimenteze cât mai multe oportunități de învățare

Cum facem asta?

  • Se începe cu un training oferit familiei, în metoda ESDM. Părinții se vor familiariza cu principiile de bază și cu tehnicile utilizate în ESDM. 

  • Coordonatorul va ghida părintele și îl va învăța să urmărească și să crească interesul copilului pentru activități de joaca

  • Părintele va fi îndrumat cum să construiască activități de joaca prin care copilul să poată beneficia de cât mai multe oportunități de învățare

  • Săptămânal părintele trimite un film de 30 de minute, fie cu activități de joaca, fie cu momente punctuale ale dificultăților întâlnite acasă, în rutina zilnică, fie ambele. Acestea se stabilesc în funcție de prioritatea și necesitatea părintelui

  • În urma vizualizării filmului, coordonatorul oferă un feedback scris părintelui.

  • După citirea feedbackului scris, acesta va fi detaliat și discutat în cadrul unei ședințe telefonice.

  • Durata coordonării este de 2 ore săptămânal

training%20parinti
despre home

Evaluări

Evaluările inițiale pentru copiii diagnosticați sau suspectați de TSA (Tulburare din Spectru Autist) sunt cele mai importante în stabilirea planului de intervenție personalizat.

Ele au loc în cadrul Centrului Horia Moțoi și durează între 4 şi 20 de ore, în funcție de vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului.

1. Evaluarea limbajului de bază și a competențelor de învăţare (ABLLS-R)

Cui i se aplică?

Acesta este un instrument de evaluare a competențelor copiilor cu vârsta până în 7 ani. În urma evaluării, un curriculum individualizat este stabilit.

Ce măsoară?

Evaluarea oferă o analiză cuprinzătoare a 544 abilități din 25 de arii ce țin de comunicare, competențe sociale, dezvoltare cognitivă și motrică, capacitatea de a învăța din experiență.

La cât timp se repetă?

Este administrată anual sau bianual. 

2. Evaluarea limbajului și a abilităților sociale (VB-MAPP)

Cui i se aplică?

Copiilor sub 4 ani, cu autism sau alte deficiențe de dezvoltare. Acesta poate fi folosit și pentru copiii care au manifestat întârzieri în dezvoltarea limbajului.

Ce măsoară?

Această evaluare măsoară: abilitățile intraverbale, de cereri și numiri; imitație motorie; joacă independentă; interacțiune socială; performanță vizuală; structură lingvistică; abilități academice timpurii și de grup.

La ce ajută?

Pe baza evaluării este: stabilită prioritatea intervențiilor din curriculum; oferit părinților și altor profesioniști un feedback; planificat curriculum-ul individual de intervenție.

3. Evaluarea - ESDM Checklist

Cui i se aplică?

Copiilor cu vârste cuprinse între 18 luni și 4 ani.

Cine participă?

Un părinte, coordonatorul, terapeutul. La sfârșitul săptămânii, amândoi părinții.

Ce măsoară?

Coordonatorul evaluează: comunicarea, comportamentul social și adaptiv, abilități cognitive, joacă, motricitate fină și grosieră - prin intermediul instrumentului de evaluare „Early Start Denver Model Curriculum Checklist”.

Ce se întâmplă?

Zilnic, timp de o săptămână (durată 2 ore), coordonatorul împreună cu terapeutul vor lucra cu copilul. La aceste ședințe, obligatoriu, trebuie să asiste și unul dintre părinți.
Pe baza acestei evaluări, obiectivele intervenției vor fi stabilite. Evaluarea, făcută de coordonator, printr-o manieră de joacă (pentru a facilita interacțiunea copil-adult), include și informațiile obținute de la părinți sau alte persoane specializate. Astfel, o imagine precisă a abilităților copilului este formată.
La finalul săptămânii, are loc o ședință cu ambii părinți.

La cât timp se repetă?

Se repetă odată la 3 luni. La finalul re-evaluării se face un nou „Plan de intervenție personalizat”! Se poate face și mai devreme atunci când copilul stăpânește peste jumătate din obiectivele din „Planul de intervenție” !

4. Denver II

Cui i se aplică?

Copiilor de toate vârstele, pentru a identifica acei copii ce manifestă întârzieri în dezvoltare.

Despre Denver.

Testul Denver este un instrument de screening, ce oferă o analiză cuprinzătoare a dezvoltării generale a copilului și semnalează potențialele dificultăți în dezvoltare.

Ce măsoară?

Constă în măsurarea a 125 de itemi (sarcini) prin care copilul este evaluat în următoarele arii:

  • Personal-Social: totalitatea abilităților copilului de a-și modela comportamentul pentru a interacționa social într-un mod funcțional; capacitatea de a se îngriji de propriile nevoi (25 itemi)

  • Motor Fin-Adaptiv: coordonarea; utilizarea obiectelor mici; dexteritatea degetelor și rezolvarea problemelor (29 itemi)

  • Motor-Grosier: măsoară fluența și controlul mișcărilor mușchilor copului, ce cuprinde abilitățile următoare: a porni; a se opri; a se întoarce; a urca; a sta jos; a merge; a sări și în general mișcările ce implică mușchii mari ai corpului (32 itemi)

  • Limbaj: implică auzul, înțelegerea, utilizarea limbajului și capacitatea copilului de procesare a informației (39 itemi)

despre home

Logopedie

Introducere

Aveți un copil cu tulburări de limbaj sau întârziere în vorbire? Există tendința de amânare a ședințelor de logopedie, considerând că cel mic se va regla de la sine. Însă, tulburările de limbaj se agravează în timp. Cu cât o tulburare de limbaj persistă mai mult în timp, cu atât ea devine mai stabilă, se automatizează şi este mai greu de corectat. Este esențial ca părinții să știe acest lucru.

Detalii

Când știu că este momentul să mă adresez unui logoped?

Orice părinte ar trebui să se adreseze unui logoped atunci când copilul:

  • Nu vorbește sau vorbește prea puțin în comparație cu alți copii de vârsta lui.

  • Înlocuiește, omite sau deformează anumite sunete.

  • Prezintă dificultăți în a-și însuși limbajul scris-citit.

  • Se bâlbâie.

În ce constă o ședința de logopedie?

În cadrul ședințelor de logopedie se urmărește:

  • Dezvoltarea aparatului fonoarticulator

  • Educarea respirației

  • Corectarea sau emisia izolată a sunetului afectat apoi introducerea lui treptată în cuvinte și propoziții.

Ședințele de logopedie se desfășoară sub forma de activități atractive pentru copii ce presupun: repetarea de silabe, cuvinte, propoziții, rezolvarea de fișe, alcătuirea de propoziții pe baza imaginilor, recitarea unor poezii, construirea de povești, etc., toate realizate astfel încât copilul să se bucure de vizita la logoped.

despre home

Formare Terapeuți ABA

Introducere

O componentă foarte importantă în recuperarea copiilor cu autism este performanța terapeuților pentru că ei sunt direct implicați în predarea abilităților. Acesta este motivul pentru care în Centrul "Horia Moțoi" acordăm zilnic timp pentru perfecționarea competențelor echipei prin training-uri individuale și de grup. Din ziua în care devine membru al echipei noastre, un tutore începe un proces de învățare continuu.

Trainingul este structurat în moduri de învățare

  • Fiecare modul este parcurs prin instruire teoretică, oferirea unor modele de lucru video sau în direct, cu copilul, jocuri de role-play, analiză video și practică supervizată

  • Pentru fiecare modul, tutorele are acces la resurse de învățare, în funcție de specificul subiectului (ex: capitole relevante din cărți, conferințe pe temă, înregistrări audio, articole, discuții). 

  • Toate modulele sunt parcurse până la atingerea unui criteriu de masterare, măsurabil și specific obiectivului, stabilit de trainer. 

Etapele prin care trec tutorii atunci când parcurg un modul pe o anumită temă: 

  • Baseline: Trainerul evaluează performanța tutorelui pe acel subiect, înainte de training 

  • Achiziție: Tutorele intră într-un proces de învățare a abilităților pe acel subiect

  • Fluență: Tutorele învață să practice abilitățile în lucrul cu copiii pentru durate tot mai mari de timp, fără efort și greșeli, în ritmul potrivit

  • Generalizare: Tutorele exersează competențele practice în situații variate și cu copii diferiți

  • Menținere: Trainerul evaluează dacă se păstrează abilitățile terapeutului în timp și oferă suport acolo unde este nevoie

Formarea noilor membri ai echipei

Când un nou membru vine în echipa noastră, participă la o săptămână de voluntariat în urma căreia decidem împreună dacă vom continua cu următoarea etapă: trainingul de bază dedicat noilor angajați. Trainingul cuprinde 12 module de lucru care pun bazele înțelegerii principiilor ABA și a procedurilor de bază pe care le urmăm în Centru.

  • Pentru fiecare modul, abilitățile terapeutului sunt monitorizate zilnic conform unei fișe care verifică în ce măsură procedura a fost implementată cu fidelitate.

  • Rezultatele acestei monitorizări, împreună cu feedbackul specific, sunt prezentate tutorelui zilnic.

  • Pe baza rezultatelor din fișa de implementare fidelă a procedurii, trainerul ajustează nivelul de suport necesar pentru a îmbunătăți performanța viitoare a terapeutului.

  • După primul training dedicat celor care încep această profesie, noul membru al echipei urmează structura și conținutul trainingului conceput pentru întreaga echipă.

Printre criteriile esențiale, pentru noi, în selectarea noilor membri sunt: atenția permanentă asupra copiilor și ascultarea lor, observarea stării și a intereselor pe care le au, ajustarea comportamentului la reacțiile lor, creativitate în joc, entuziasm exprimat prin expresiile faciale și tonalitatea vocii, suport atunci când încearcă să îi învețe ceva nou.  

Trainingul de echipă și supervizarea 

Formarea și perfecționarea continuă a terapeuților este una din prioritățile noastre. Procesul de supervizare și trainingul de echipă îmbracă mai multe forme:

  • Predarea modulelor este personalizată în funcție de specificul modului de învățare al fiecărui terapeut. De exemplu, unii terapeuți au nevoie de mai multe modele de lucru, alții învăță mai repede dacă vizionează videoclipuri cu modele de lucru și primesc feedback constant, pe alții îi ajută să se autoevalueze.

  • Obiectivul nostru este ca fiecare tutore să ajungă în cel mai scurt timp la aplicarea corectă și fluentă a abilităților, independent. În drumul spre obținerea acestei independențe, trainerul alege tipul de suport cel mai puțin intruziv, dar eficient.

  • Pe parcursul parcurgerii modulelor de învățare, fiecare terapeut primește feedback zilnic înregistrat și rezultatele fișei de implementare cu fidelitate a procedurilor.

  • Terapeuții au parte de suport atât din partea trainerului, cât și din partea coordonatorilor.

Pe măsură ce rulează anumite forme sau teme de training, trainerul analizează lucrurile care au mers foarte bine, părțile care încă au nevoie de ajustare și notează completările care ar fi utile. Încercăm să învățăm din experiențele noastre și să îmbunătățim mereu ce facem pentru generațiile viitoare.

Descarca Handbook BCBA

Câteva dintre articolele care au fost puncte de reper în structurarea trainingului pentru terapeuți:

  • Green D.R., Ferguson J.L., Cihon J.H., Torres N., Leaf R., McEachin J., Rudrud E., Schulze K., Leaf J.B., (2019), The Teaching Interaction Procedure as a Staff Training Tool, Behavior Analysis in Practice

  • Aherne C.M., Beaulieu L. (2018), Assessing long‐term maintenance of staff performance following behavior skills training in a home‐based setting, Behavioral Interventions

  • Garza K.L. (2018), Further Development of a Supervision System for Behavior Analysts to Support Evidence-Based Supervision Practices, Dissertations

  • Garza K.L., McGee H.M., Schenk Y.A., Wiskirchen R.R. (2017), Some Tools for Carrying Out a Proposed Process for Supervising Experience Hours for Aspiring Board Certified Behavior Analysts, Behavior Analysis in Practice

  • Mille I., Croslan K., Clark H. (2014), Behavioral Skills Training With Teachers: Booster Training for Improved Maintenance, Child & Family Behavior Therapy Journal

  • Nigro-Bruzzi D., Sturmey P. (2010), The Effects of Behavioral Skills Training on Mand Training by Staff and Unprompted Vocal Mands by Children, Journal of Applied Behavior Analysis

  • Parsons M.B., Rollyson J.H., Reid D.H. (2012), Evidence-Based Staff Training: A Guide for Practitioners, Behavior Analysis in Practice

  • Pelletier K., McNamara B., Braga-Kenyon P., Ahearn W.H. (2010), Effects of Video Self-Monitoring on Procedural Integrity, Behavioral Interventions

  • Sarokoff R.A., Sturmey P. (2004), The Effects of Behavioral Skills Training on Staff Implementation of Discrete-Trial Teaching, Journal of Applied Behavior Analysis

Structura și conținutul trainingului terapeuților sunt puse în aplicare de Mihaela Iancu, BCaBA.

Mihaela Iancu a început să lucreze în domeniul analizei aplicate a comportamentului ca terapeut din 2009, în Centrul Horia Moțoi. De atunci a rămas unul din membrii acestei echipe. A obținut acreditarea BCaBA (Board Certified Assistant Behavior Analyst) în 2014 și a oferit ajutor familiilor prin coordonarea față în față sau la distanță. 

Preocuparea ei principală din ultimii ani este oferirea unui training care verifică dobândirea unor cunoștințe, dar mai ales a unor competențe practice pentru persoanele care sunt lângă copiii cu autism. În munca ei, cercetarea și echipa sunt punctele de greutate în jurul cărora construiește.

Tocmai de aceea, caută să completeze conținutul modulelor cu un mod de predare care ține cont de principiile analizei comportamentale. E interesată permanent de perfecționarea formelor de învățare și crede că e important să ne raportăm la modelele și experiențele organizațiilor internaționale. 

despre homedespre home

Asociația "Horia Moțoi" angajează și formează terapeuți comportamentali

Cautam o persoana cu sau fara experiență, caldă, creativă, copilăroasă și energică.

De ce să te angajezi la noi:

  • Avem 17 ani de experiență în terapia ABA aplicată copiilor cu autism

  • Avem 17 ani de experienta în formarea terapeuților și coordonatorilor în terapia ABA

  • Echipă tânără, mediu vesel și atrăgător, cu multe jucării

  • Ai posibilitatea să înveți de la specialiști și chiar să devii coordonator

  • Ai posibilitatea să înveti de la specialiști și chiar să devii coordonator

  • Să câștigi bani lucrând cu copiii într-un mediu plăcut si atractiv

  • Salariul crește în funcție de calificări și experiență

  • Să beneficiezi de continuă supervizare și feedback

Ce iți oferim:

  • Formare obligatorie și GRATUITĂ

  • Un procesul de training împărțit pe module de lucru. Fiecare modul este parcurs prin teorie, joc de rol si practică

  • O informare zilnica despre performanțele tale din timpul trainingului prin înregistrări audio, analize video și reprezentări grafice ale rezultetelor

  • O retragere graduala a supervizarii așa încat sa-ți menții abilitățile învătate

  • Angajare cu contract individual de munca (beneficii: concediu platit și asigurare de sănătate)

  • Asigurare medicală la o clinică privată

Care sunt condițiile de angajare:

  • Absolvent sau în curs de absolvire a Fac. de Psihologie, Psihopedagogie sau Asistență Sociala

  • Cunoscator de limbă engleză

Alte Detalii

Dacă iți plac copiii, iți place să te joci și ești motivat să înveti, noi suntem locul perfect pentru tine.

Programul de lucru în centrul nostru din București este de 5-6 ore/zi. 

Pentru început, te rugam să ne trimiți cv-ul tău la: 

office@centrul-horiamotoi.ro

Donații

Fiecare gest contează!

Cum Donez
Donatiii

Adresa: Strada Papiu Ilarian nr. 15, interfon 01, sector 3, București
Telefon: 0722.402.288
E-mail: office@centrul-horiamotoi.ro

Program: luni-vineri: 10:00 - 18:00
Banca ING, sucursala Dristor, IBAN RO39INGB0000999908963688

CertificateHomeTERMENI SI CONDITII
COPYRIGHT © A.A.C.A.R. HORIA MOTOI
placeholder image