Terapie Applied Behaviour Analysis (ABA) - Program Intensiv

Rigoare terapeutică. Sprijin.

Cine participă?

Coordonatorul, supervizorul, terapeutul, iar familia în cadrul evaluării inițiale și zilnic prin implementarea terapiei acasă.

De ce ABA și cum funcționează?

Terapia „Applied Behaviour Analysis”, sau în traducere: „Analiza Comportamentală Aplicată”, este considerată una dintre cele mai eficiente metode de intervenție în tulburarea de spectru autism.

Terapia ABA funcționează pe baza încurajării comportamentelor benefice dezvoltării copilului, astfel oferindu-i puterea să facă față interacțiunilor sociale și situațiilor de zi cu zi.

Comportamentele nebenefice sunt transformate în noi comportamente care îl ajuta pe copil. Schimbarea comportamentului se face prin joacă, repetiție, recompensare (întărirea prin încurajare și motivație a unui comportament), și integrarea abilităților învățate în cât mai multe contexte (generalizare). Învățarea copilului se face prin aplicarea diferitelor programe din cadrul terapiei ABA.

În ce mediu se face terapia?

Intervenția ABA presupune lucrul în cameră, unu la unu copil/terapeut. Pentru a generaliza cunoștințele, organizăm des activități colective și ieșiri în oraș. Copiii au astfel ocazia să își extindă abilitățile în medii cât mai diverse cu situații sociale imprevizibile.
Copiii care au o evoluție bună sunt integrați în grădinițe normale unde merg câteva ore pe zi, însoțiți de un tutore.

Cine, ce face?

Coordonatorul se ocupă de implementarea programelor necesare fiecărui comportament al copilului, conform modelelor de aplicare a terapiei ABA.
Supervizorul monitorizează periodic activitatea terapeuților.

Terapeuții sunt cei care vor aplica programele și intervențiile stabilite.

Cât durează?

Copiii fac între 2-8 ore pe zi, câte 5 zile pe săptămână. Numărul de ore de terapie potrivite copilului este stabilit de coordonator împreună cu părinții, în funcție de nevoile copilului.

Cum este evaluat?

Se începe cu o evaluare a abilităţilor, ce se repetă periodic, la 3, 5, sau 6 luni, în funcție de vârsta copilului. Prin evaluare se urmărește progresul copilului și sunt stabilite noi obiective. Aceste obiective devin ţelurile noastre în perioada următoare.

Intâlnire inițială gratuită – 1 h

Cine participă?

La întâlnire vor lua parte părinții, copilul și reprezentanții Centrului Horia Moțoi.

Ce se întâmplă ?

La întâlnire, coordonatorul, prin observație directă și joc va urmări abilitățile copilului în raport cu vârsta, dar și eventualele întârzieri sau abilități care nu sunt demonstrate.

În același timp părinții vor fi întrebați despre rutina zilnică a copilului, despre abilitățile pe care copilul le demonstrează acasă, despre preferințele pe care le are.

Vom răspunde tuturor întrebărilor sau nelămuririlor pe care părinții le vor avea.

Scopul acestei întâlniri este de a răspunde întrebărilor părinților, dar și de a observa direct modul de joacă și de interacțiune al copilului cu alte persoane.

Concluziile în urma întâlnirii:

La finalul întâlnirii părinților li se va comunica dacă este sau nu nevoie de intrarea într-un program de intervenție. Totodată li se va prezenta și planul de desfășurare al programului de intervenție timpurie.

Donatii

Fiecare gest contează!

Cum donez?
donatii
logo interact-dark

Adresa: Strada Papiu Ilarian nr. 15, interfon 01, sector 3, București
Telefon: 0735.858.875
E-mail: office@centrul-horiamotoi.ro


Program: luni-vineri: 10:00 - 18:00
Banca ING, sucursala Dristor, IBAN RO39INGB0000999908963688

Certificate

Certificat
Certificat%20II
IMG_6276
IMG_6277

HOME | TERMENI SI CONDITII |