Testimoniale

"Povestea noastră a început când Antonia avea 1 an și 7 luni și, în urma unui control la neurolog, am primit vestea că are întârziere în dezvoltare și că vârstă mentală este de 10 luni. Rostea 3 cuvinte, dar nu le folosea mereu cu sens” citește mai mult

"Cuvântul autism a căzut peste noi ca o lovitură când Simon avea doi ani și jumătate. Știam de ceva vreme ca Simon nu prea vorbea, avea comportamente ciudate și parcă era mai tot timpul într-o altă lume, o lume frumoasă, dar înțeleasă doar de el.” citește mai mult

"Am lucrat împreună pe toată perioada în care copilul nostru a avut nevoie de terapia ABA, acea terapie de care orice părinte se sperie la început. Terapeuţii de aici sunt cu adevărat profesionişti şi pot să spun că tot ce au făcut au afectat copilul doar în bine! Terapia ABA aplicată de profesionişti, în cadru controlat, face minuni, şi asta e ce a făcut Centrul Horia Moţoi pentru noi: minuni.” citește mai mult

"Primul lucru pe care l-am învățat despre autism a fost ca trebuie sa facem ceva acum! Nu mâine, nu mai incolo, ci acum.” citește mai mult

"Este greu de spus în doua rânduri ce a însemnat pt noi experienţa în Centru dar mai mult decat orice ne-a redat speranta şi încrederea că totul se poate schimba.” citește mai mult

"Experienţa familiei noastre a fost uimitoare, într-un timp relativ scurt ca ore de lucru, cu rezultate neașteptate pe care le dorim şi copiilor tipici, nu numai celor cu întârzieri. Aveţi încredere şi răbdare în echipa acestui centru, ei nu se joaca cu promisiuni şi nu irosesc timpul copilului Dvs!” citește mai mult

"Ne daţi speranţe şi incredibil de multe bucurii prin munca şi dragostea date copiilor. În fiecare zi mă gandesc ce norocoşi suntem ca v-am găsit.” Mama lui Simon

"Cand Stefan a implinit 3 ani, am inceput sa realizam ca ceva nu este in regula cu el. Era ca o statuie mica, vesela si cu ochi mari. In 2013 Stefan a fost diagnosticat cu autism si cu sanse minime de "recuperare". Ceea ce a ajuns astazi Stefan i se datoreaza in special lui, dar nu cred ca ar fi reusit vreodata fara ajutorul personalului de la Centru.” citește mai mult

despre homeresurse

Donatii

Fiecare gest contează!

Cum donez?
donatii
logo interact-dark

Adresa: Strada Papiu Ilarian nr. 15, interfon 01, sector 3, București
Telefon: 0735.858.875
E-mail: office@centrul-horiamotoi.ro


Program: luni-vineri: 10:00 - 18:00
Banca ING, sucursala Dristor, IBAN RO39INGB0000999908963688

Certificate

Certificat
Certificat%20II
IMG_6276
IMG_6277

HOME | TERMENI SI CONDITII |